The PROCLAMATION from TIMISOARA

1104 people died in ROMANIA in December 1989. Before December 22nd 162 people died, 73 in Timisoara, 48 in Bucharest and 41 somewhere else in Romania. 3352 people were wounded. Some of the first victims were sent to Bucharest and cremated. The military had 260 dead, and 545 wounded. The "Securitatea" 65 dead and 73 wounded.

Pay close attention to the Number 8 Paragraph! I still believe that Romania wouldn't be the same today if this paragraph would have been respected...

Now, after 15 years, only now we can say that we are close to this challenge...Good Bye Mr ILiescu!

The Proclamation of Timisoara

The population of Timisoara did initiate the Romanian Revolution. From December 16 to 20, 1989, it waged, by itself, a fierce war with one of the most powerful and hateful repressive systems of the world. It was a ferocious fight; it is only us, the people of Timisoara, who are aware of its real proportions. On one side there was the barehanded population, on the other there were the Securitate, the Militia, the Army and the zealous troops of party activists. However, all the means and methods of repression proved fruitless when confronted with the wish for freedom of the people of Timisoara and their determination to be victorious. Neither the arrests, nor the harassment, not even the mass murders could stop them. Each bullet that was fired brought another hundred freedom- fighters onto the battlefield of the Revolution. And indeed we did win. On December 20, 1989 Timisoara was irrevocably in the population's hands and it turned into a free city within the huge prison that Romania had become. All of the city's revolutionary activity was led from the platform in the Opera Square by the Frontul Democratic Romanesc (Romanian Democratic Front), the mouthpiece of the Revolution of Timisoara at that time. On the same day the army fraternized with the demonstrators and vowed to defend the acquired victory together with them. On December 21, over 100.000 voices were chanting in the Opera Square: "We are ready to die" A succession of occurrences in Romania, especially since January 28, 1990, have come to contradict the ideals of the Revolution of Timisoara. The central mass media has only partially and vaguely informed the Romanian public opinion about these ideals. In such circumstances, we, who participated directly in all the events from the 16^ to the 22^ of December 1989, are bound to explain to the whole nation why the inhabitants of Timi^oara started the revolution, what they fought for, many of them sacrificing their lives, why we are determined to continue our fight at any price and against anybody to achieve complete victory.

1. From its earliest hours the Revolution of Timisoara was directed not only against Ceausescu, but, definitely, also against communism. "Down with communism!" was chanted several hundred times during all the days of the Revolution. In full agreement with the wish of the hundreds of millions of East European people we, too, called for the immediate abolishment of this totalitarian and failing social system. The ideal of our Revolution has been and is the return to the genuine values of European democracy and civilization.

2. All the social classes did participate in the Revolution of Timisoara. Workers, intellectuals, office workers, students, school-children, even villagers, who came to support the Revolution, were cut down by bullets side by side in the streets of Timisoara. We positively oppose the typically communist method of domination by spreading feuds among social classes and strata. It was on behalf of the ideology of "class struggle" that the Bolsheviks rose to power in 1917 and, similarly, in the years following 1944, the Romanian communists pitted one social class against the other, dividing the society in order to subject it to terror more easily. We warn against the danger that this sorrowful history might repeat itself and we call on the workers, intellectuals, students, farmers, and all the social classes to join in a civilized and constructive dialogue in order to restore without delay the unity achieved during the Revolution. Our point of departure must be the sheer fact that all these social classes were oppressed during the communist regime and that none mean the others harm.

3. People of all age-groups participated in the Revolution of Timisoara. Even if young people were preponderant, it is right to admit that people of all ages fought for the cause of the Revolution with the same daring. The list of victims, though incomplete, is a standing proof in this respect.

4. Side by side with the Romanians, there were Hungarians, Germans, Serbians, members of other ethnic groups who sacrificed their lives for the cause of the Revolution. They have all been coinhabiting our city in peace and goodwill for centuries. Timigoara is a European city where all the nationalities have rejected and reject nationalism. All the chauvinists of the country, no matter whether they are Romanians, Hungarians or Germans, are invited to come to Timisoara to a re-education course in the spirit of tolerance and mutual respect, the sole principles reigning in the future European House.

5. Already on the 16th of December, in the first hours of the Revolution, one of the most chanted slogans was "We want free elections!" The idea of political pluralism has been and is among the most cherished values of the people of Timisoara. It is our belief that without strong political parties genuine democracy, of a European kind, can not exist. In the city of Timisoara all political parties have the right to exist, except for the extremist ones, be they leftist or rightist. In Timisoara, the headquarters of the political parties were not attacked and laid waste, nor were any of their members threatened, insulted or slandered. The members of the political parties are our fellow townsmen, our work mates, our friends who have political opinions. European democracy means the free expression of political opinions, the civilized dialogue between their spokesmen and fair competition to capture public support and, implicitly, to gain power in the state. In the system of Romanian democracy we should have liked to accept the Romanian Communist Party too, had it not completely and irrevocably discredited itself by degenerating into red fascism. In all the East-European countries where the communist parties have maintained a minimum of propriety, society questions them in principal but tolerates them in fact. With us, however, the communist party went so far as genocide, thereby shutting itself out of society altogether. We will not tolerate it, neither in principle, nor in fact regardless of the name under which it would try to be revived.

6. After four decades of exclusively communist education and propaganda, prejudices engendered by this ideology still haunt al Romanians' consciences. The existence of such prejudices is not the bearer's guilt. Nevertheless, their manipulation by groups interested in resuscitating communism and bringing it back to power is. a counter revolutionary act. Among the slogans xeroxed and distributed to the demonstrators in Banu Mania Square in Bucharest on January 28, 1990, there were some that were 45 years old. One such slogan identified the "historical" parties with parties that sell out the country and represents a case of slander. On the contrary, 45 years ago the communists, some of whom still hold important positions in the country's leadership, were guilty of betraying Romania and enslaving her to the USSR. At that time they were the ones to chant "Stalin and the Russian people have brought us freedom", not the members of the "historical" parties. The latter resisted turning Romania into Moscow's satellite, and some of them paid with their lives for this daring. It is of utmost necessity to draw up immediately a short, but correct history of the 1944 - '50 period, and give it mass circulation.

7. By no means did Timisoara start the Revolution against the entire communist regime and its whole nomenclature as an opportunity for a group of anti Ceausescu dissidents within the RCP to rise to political power. Their presence in the leadership of the country renders the deaths of Timi^oara's heroes useless. We may have accept them 10 years ago, if at the Xll party congress they would have joined Constantin Parvulescu and overthrown the dictatorial clan. But they had not done it, although they had had both the opportunity and the important positions that gave them prerogatives. On the contrary, some even obeyed the dictator's order to denigrate the dissident. Their cowardice cost us ten more years of dictatorship, the hardest of all the period, and a painful genocide.

8. As a consequence of the previous issue, we suggest that the electoral law should deny the former party workers and Security officers the right to be nominated as candidates on any list for the first three running legislatures. Their presence in the country's political life is the chief source of the tensions and suspicions that worry the Romanian society nowadays. Their absence from public life is absolutely necessary until the situation has been settled and national reconciliation has been effected. We also demand that in a special clause the electoral law should ban the former party activists from running for the position of President of the country. Romania's President ought lo be one of the symbols of our divorce from communism. To have been a party member is not an offense. We all know how much the individual's life, from professional achievement lo obtaining an apartment, depended on the red membership booklet and what the consequences were if it was turned in. The party activists had been those people who gave up their professions in order lo serve the communist party and to benefit from the uncommon material privileges it offered. A man who had made such a choice is no longer morally worthy of being President. We suggest that the prerogatives entailed by this office be diminished, as it is the case in many civilized countries of the world. In this way remarkable personalities of cultural and scientific life, who tack any special political experience, could also run for the office of President of Romania. In this context, too, we suggest that the first legislature should last only for two years, a period needed to strengthen the democratic institutions and to clarify the ideological position of each of the many parties that have appeared. Only then will we be able to choose openly and knowledgeably.

9. The people of Timisoara did not make the revolution to get higher wages or other material advantages. A strike would have sufficient achieved these goals. We are all dissatisfied with the system of wages; in Timisoara, too, many a worker toils under very hard circumstances for nothing more than a pittance (it is the car for instance, of those who work in foundries or in the detergent industry). Nevertheless, no working group went on strike for higher wages and sent delegates to negotiate strictly material claims with the government. Most of the inhabitants of Timisoara are acquaint with what all the economists strive to make known throughout the country nowadays: in this moment, a rise in wages would immediately cause inflation, just as it happen in other East European countries. Once inflation is let loose, several years of efforts to curb it will be necessary. Only an increase in production, i.e. the quantity of goods in market, will make a general wage increase possible. Besides, the priority of the impoverished budget would be to rest a minimum standard of civilization. Immediate investments are necessary, for instance, in the public services of health and sanitation.

10. Although we strive to re-Europeanize Romania, we do not want to copy the western capitalist systems with their drawbacks and inequities. Still we positively uphold the idea of private initiative. The economic foundation of totalitarianism is the all-powerful state property. We shall never have political pluralism without economic pluralism. But one can hear voices that, in true communist spirit, define private initiative as "exploitation" and warn against the danger of the appearance of rich people. This is a way to stir up the envy of a lazy and dread of work of the former privileged people in the communist enterprises. That the people ofTimisoara are not afraid of privatization is proved by the fact that several enterprises are considering becoming joint-stock companies. In order to sell these stocks for clean money in every city a special committee should be set up to draw an inventory of the fortunes belonging to the former proteges of power, corruption and scarcity. At the same time the stocks of an enterprise, ought to be offered for purchase. First of all to its employees. We also think as rewarding the more radical idea of privatization by distributing the stocks equally among the workers, the state keeping only those funds that may ensure the control of the activity. This would open equal chances for prosperity to all the workman. If the lazy missed their chance, they would not be able to complain about discrimination.

11.Timisoara is determined to take economic and administrative decentralization seriously. A model of market-economy has already been put forward for testing, utilizing the powerful capacities and the competence of experts to be found in Timis county. In order to attract foreign capital more quickly and more easily, chiefly as technology and special raw materials, and to create joint ventures, we urge that a branch of Foreign Trade Bank should be set up in Timisoara. A part of the hard currency incomes of the Romanian side in these joint ventures will be included in the workers' wages according to a percentage previously negotiated with the trade-union leaders. The payment in hard currency of a certain part of the wages will be a good material incentive for the workers. Moreover, passports will no longer be booklets worth keeping only in the drawer. Another positive consequence would be the fall of the free-market rate of hard currency, which will result in an immediate increase in the people's standard of living.

12.After the fall of the dictatorship all the Romanians living in exile were invited to return home to help reconstructing the country. Some have already returned, others announced their intention. Unfortunately, there are still people who, instigated by obscure forces, abused the returned exiles, calling them "traitors" and provocatively asking them what they have eaten in the last ten years. This attitude does not do us credit at all. In the despair that gripped us for forty years, there may not have been one single Romanian to whom the idea of escaping from squalor and taking the road ofexilehad not occurred at least once. Many of the Romanians who nowadays live abroad left the country following political persecution and even long terms of imprisonment. It would be shameful if we, too, abused them using the words of communist activists of yore. The Romanian exile means hundreds of outstanding professors teaching at the greatest universities of the world, thousands of experts esteemed by the most powerful western companies, tens of thousands of workers qualified in the most advanced technologies. We ought to take pride in them and change the evil into good by turning the sorrowful and painful Romanian Diaspora into a renovating force in Romania. Timisoara is affectionately waiting for all the Romanian exiles. They are our fellow countrymen and, more then ever, we need their competence, their European thought, and even their material support. Besides, the Romanian culture will be complete only after the culture of the exile has been re-integrated in it.

13.We do not agree with establishing December 22 as Romania's National Day. This is a way of immortalizing the dictator's person by celebrating a certain number of years since his fall. In most of the countries that associated their national day with a revolution, the chosen day marks the outburst of the revolutionary movement, thus the boldness of the people who rose to fight is being extolled. For example, the National Day of France is July 14, the day when the French Revolution started with the fall of the Bastille. Consequently, we demand that the 16th of December be established as the national day of Romania. Thus our children, grandchildren and great grandchildren will celebrate our people's courage in opposing oppression, and not the fall of an infamous tyrant. The press, the radio and the television of Bucharest, the Romania Liberi newspaper being an exception, have almost forgotten about the Revolution of Timisoara, the events referred to as revolutionary being only those of December 21 - 22. We bow with piety before the heroes of Bucharest, as well as the heroes of Sibiu, Brasov, Targu-Mures, Cluj, Arad, Resita, and of all the other towns that needed martyrs in order to attain freedom. But we are grieved and revolted by the central policy of minimizing our revolution, which is also obvious from the effort to diminish the number of the dead victims. In the days of the Revolution we were out in the streets and we know that their number is much than the one announced officially. However, we assure those who are concealing the truth today that we shall not give up fighting until they are brought to trial as accessories to genocide. This Proclamation engendered by the necessity of making the Romanian nation acquainted with the ideals of the Revolution of Timisoara. It was a revolution made by the people, and only by it, with the interference of party activists and security agents. It was a genuine revolution, not a Coup d'Etat. It was definitely anticommunist, not only anti-Ceausescu. In Timisoara people did not die so that the second and third rank communists should go to the front line, or that one of the participants in the mass murders should be promoted by the latter as Minister of the Interior. People did die so that the social and national feuding, the personality cult, the censorship of the mass media, misinformation, written and telephone threats, and all the other communist methods of coercion should be practiced openly, while we are requested to stay passive on behalf of social stability. This proclamation is First of all addressed to those who received the revolution as a present and who keep wondering why we are still discontented, as long as the dictatorship was overthrown, a number of bad laws were annulled and a few goods filled the shelves of the shops. Now they ought to know why we are dissatisfied: the ideal of the Revolution of Timisoara was altogether different. We, the authors of this Proclamation, participants in the events of 16th-22nd December 1989, do not consider the Revolution to be over. We shall continue it peacefully, but firmly. Having confronted and having gained victory over one of the world's most powerful repressive systems, nobody and nothing can frighten us anymore.

11 March 1990 Timisoara, Romania

And in ROMANIAN:

Proclamatia de la Timisoara

Populatia orasului Timisoara a fost initiatoarea Revolutiei române. Între 16 si 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singura, un înversunat razboi cu unul dintre cele mai puternice si mai odioase sisteme represive din lume. A fost o înclestare cumplita pe care noi, timisorenii, o cunoastem la adevaratele ei proportii. De-o parte populatia neînarmata, de cealalta parte Securitatea, Militia, Armata si trupele zeloase de activisti ai partidului. Toate metodele si mijloacele de reprimare s-au dovedit însa neputincioase în fata dorintei de libertate a timisorenilor si hotarârii lor de a învinge. Nici arestarile, nici molestarile, nici chiar asasinatele în masa nu i-au putut opri. Fiecare glont tras a adus pe baricadele Revolutiei alti o suta de luptatori. si am învins. În 20 decembrie 1989, Timisoara a intrat definitiv în stapânirea populatiei, transformandu-se intr-un oras liber în marea închisoare care devenise în acele zile România. Din acea zi, întreaga activitate din oras a fost condusa, de la tribuna din Piata Operei, de catre Frontul Democrat Român exponent în acel moment al Revolutiei de la Timisoara. În acea zi, armata a fraternizat cu demonstrantii, hotarând sa apere împreuna cu ei victoria obtinuta. În 21 decembrie, în Piata Operei, peste o suta de mii de glasuri scandau: "Suntem gata sa murim!" O serie de fapte întâmplate în România îndeosebi dupa 28 ianuarie 1990, vin în contradictie cu idealurile Revolutiei de la Timisoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunostinta opiniei publice românesti de catre mass-media centrala, decat partial si confuz. În asemenea conditii, noi participantii nemijlociti la toate evenimentele dintre 16 si 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiti sa explicam întregii natiuni pentru ce au pornit timisorenii Revolutia, pentru ce au luptat si multi si-au jertfit viata, pentru ce suntem în continuare hotarâti sa luptam cu orice pret si împotriva oricui, pâna la victoria deplina.

1. Revolutia de la Timisoara a fost înca din primele ei ore, nu doar anticeausista ci si categoric anticomunista. În toate zilele Revolutiei s-a scandat, de sute de ori: "Jos comunismul!". În consens cu aspiratia sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut si noi abolirea imediata a acestui sistem social totalitar si falimentar. Idealul Revolutiei noastre a fost si a ramas reîntoarcerea la valorile autentice ale democratiei si civilizatiei europene.

2. La Revolutia de la Timisoara au participat toate categoriile sociale. Pe strazile Timisoarei au cazut, secerati de gloante, unul lânga altul, muncitori, intelectuali, functionari, studenti, elevi, copii si chiar locuitori ai satelor, veniti în sprijinul Revolutiei. Suntem categoric împotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominatie prin învrajbirea claselor si categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei "luptei de clasa" s-au urcat la putere bolsevicii în 1917, pe acelasi temei, nomenclatura comunista româna a instigat dupa 1944 o clasa sociala împotriva alteia, a dezbinat societatea pentru a o supune mai usor terorii. Avertizam împotriva pericolului repetarii acestei triste istorii si chemam muncitorii, intelectualii, studentii, taranii si toate categoriile sociale la un dialog civilizat si constructiv, pentru a reface neîntarziat unitatea din timpul Revolutiei. Trebuie plecat de la realitatea ca toate aceste categorii sociale au fost oprimate în regimul comunist si nici una nu doreste astazi raul celorlalte.

3. La Revolutia de la Timisoara au luat parte oameni din toate categoriile de vârsta. Chiar daca tineretul a fost preponderent, este drept sa recunoastem ca oameni de toate vârstele s-au batut cu aceeasi dârzenie pentru cauza Revolutiei. Lista victimelor, desi incompleta, este o dovada în acest sens.

4. Pentru victoria Revolutiei din Timisoara s-au jertfit, alaturi de români, si maghiari, si germani, si sârbi si membri ai altor grupari etnice care de secole conlocuiesc în orasul nostru pasnic, în buna întelegere. Timisoara este un oras românesc si european, în care nationalitatile au refuzat si refuza nationalismul. Invitam pe toti sovinii din România, indiferent ca sunt români, maghiari sau germani, sa vina la Timisoara, la un curs de reeducare în spiritul tolerantei si al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei.

5. Inca în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revolutiei, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: "Vrem alegeri libere!" Ideea pluralismului a fost si a ramas una dintre cele mai scumpe timisorenilor. Suntem convinsi ca fara partide politice puternice nu poate exista o democratie autentica, de tip european. Cu exceptia celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existenta în cetatea Timisoarei. În orasul nostru nu au fost atacate si devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost amenintat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetatenii nostri, sunt colegii nostri de munca, sunt prietenii nostri care au opinii politice. Democratia europeana înseamna libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat intre exponentii lor si competitia loiala pentru cucerirea adeziunii politice si, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democratiei românesti si Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total si definitiv de catre nomenclatura sa, degenerând în fascism rosu. În tarile est europene în care partidele comuniste si-au pastrat minima decenta, societatea le contesta în principiu, dar le tolereaza în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa pâna la genocid, si prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca sa renasca.

6. Dupa patru decenii de educatie si propaganda exclusiv comunista, exista în constiinta tuturor românilor prejudecati apartinând acestei ideologii. Existenta lor nu este o vina pentru purtator. Manipularea lor, însa, de catre grupuri interesate în renasterea comunismului si reinstaurarea lui la putere este un act contrarevolutionar. Pe lista de lozinci, multiplicata la xerox si împartita în 28 ianuarie, demonstrantilor din Piata Banu Manta din Bucuresti, se aflau si slogane vechi de 45 de ani. Identificarea, de pilda, a partidelor "istorice" cu partide vânzatoare de tara este un astfel de slogan si constituie o calomnie. Dimpotriva, activistii comunisti de acum 45 de ani, dintre care unii au si astazi functii importante în conducerea tarii, se fac vinovati de tradarea României si aservirea ei URSS-ului. Ei sunt cei care scandau atunci: "Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus!" si nu membrii partidelor "istorice". Acestia din urma s-au opus transformarii României intr-un satelit al Moscovei si unii au platit cu viata aceasta îndrazneala. Se impune redactarea de urgenta a unei scurte, dar corecte, istorii a perioadei 1944-1950 si difuzarea ei în tiraje de masa.

7. Timisoara a pornit Revolutia împotriva întregului regim comunist si întregii sale nomenclaturi si nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politica unui grup de dizidenti anticeausisti din interiorul PCR-ului. Prezenta acestora în fruntea tarii face moartea eroilor din Timisoara zadarnica. I-am fi acceptat poate în urma cu zece ani, daca la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alaturat lui Constantin Parvulescu si ar fi rasturnat clanul dictatorial. Dar n-au facut-o, desi aveau si prilejul, si functii importante, care le acordau prerogative. Dimpotriva, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Lasitatea lor din 1979 ne-a costat înca zece ani de dictatura, cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.

8. Ca o consecinta a punctului anterior, propunem ca legea electorala sa interzica pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor activisti comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Prezenta lor în viata politica a tarii este principala sursa a tensiunilor si suspiciunilor care framânta astazi societatea româneasca. Pâna la stabilizarea situatiei si reconcilierea nationala, absenta lor din viata publica este absolut necesara. Cerem, de asemenea, ca în legea electorala sa se treaca un paragraf special care sa interzica fostilor activisti comunisti, candidatura la functia de presedinte al tarii. Presedintele României trebuie sa fie unul dintre simbolurile despartirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vina. Stim cu totii în ce masura era conditionata viata individului, de la realizarea profesionala pâna la primirea unei locuinte, de carnetul rosu si ce consecinte grave atragea predarea lui. Activistii au fost însa acei oameni care si-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a facut o asemenea alegere nu prezinta garantiile morale pe care trebuie sa le ofere un Presedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei functii, dupa modelul multor tari civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Presedinte al României ar putea candida si personalitati marcante ale vietii culturale si stiintifice, fara o experienta politica deosebita. Tot în acest context, propunem ca prima legislatura sa fie de numai doi ani, timp necesar întaririi institutiilor democratice si clarificarii pozitiei ideologice a fiecaruia dintre multele partide aparute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunostinta de cauza, cu cartile pe fata.

9. Timisoara nu a facut revolutie pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficienta o greva. Suntem toti nemultumiti de sistemul de salarizare, exista si în Timisoara categorii de muncitori care lucreaza în conditii extrem de grele si sunt prost platiti (vezi, de pilda, cazul celor ce muncesc în turnatorii sau în industria detergentilor), si, totusi, nici un colectiv nu a facut greva pentru marirea lefurilor si nu si-a trimis delegati sa trateze cu guvernul revendicari materiale exclusive. Majoritatea timisorenilor stiu ceea ce toti economistii se straduie în aceste zile sa aduca tarii la cunostinta: marirea în acest moment a salariilor ar declansa automat inflatia, asa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflatia odata pornita, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa. Numai cresterea productiei, deci a cantitatii de marfa aflata pe piata va permite, în paralel, cresterea generala a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sarac al României, prioritare trebuie sa fie acum cheltuielile destinate restabilizarii unui nivel minim de civilizatie. Se impun, de pilda, investitii urgente în domeniul asistentei medicale si salubritatii.

10. Desi militam pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care îsi au neajunsurile si inechitatile lor. Suntem însa categoric în favoarea ideii de initiativa particulara. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietatii de stat. Nu vom avea niciodata pluralism politic fara pluralism economic. S-au gasit însa si voci care, în spirit comunist, sa asimileze initiativa privata cu "exploatarea" si pericolul catastrofei de a apare oameni bogati. Se speculeaza în acest sens invidia lenesului si teama de munca a fostului privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timisorenii nu se tem de privatizare este faptul ca mai multe intreprinderi si-au anuntat deja intentia de a se transforma în Societati anonime pe actiuni. Pentru ca aceste actiuni sa fie totusi cumparate pe bani curati, ar trebui înfiintate în fiecare oras comisii de inventariere a averilor fostilor privilegiati ai puterii, coruptiei si penuriei. De asemenea, actiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumparare în primul rând lucratorilor ei. Consideram constructiva ideea, mai radicala, a privatizarii prin împroprietarirea tuturor lucratorilor unei întreprinderi cu un numar egal de actiuni, statul urmând sa pastreze numai acel procent de fonduri care sa-i asigure controlul activitatii. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucratorilor sanse egale de prosperitate. Daca cei lenesi si-ar pierde sansa, nu s-ar putea totusi plânge de discriminare.

11. Timisoara este hotarâta sa ia în serios si sa se foloseasca de principiul descentralizarii economice si administrative. S-a si propus experimentarea în judetul Timis a unui model de economie de piata, pornind de la capacitatile sale puternice si de la competenta specialistilor de care dispune. pentru atragerea mai usoara si mai rapida a capitalului strain, îndeosebi sub forma de tehnologie si materii prime speciale, si pentru crearea de societati mixte, cerem si pe aceasta cale înfiintarea la Timisoara a unei filiale a Bancii de Comert Exterior. O parte din câstigurile în valuta ale partii române din aceste societati mixte va intra în salariile muncitorilor, intr-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei parti din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materiala a municitorilor. În plus, pasapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de tinut în sertar. O alta consecinta pozitiva ar fi scaderea cursului valutar la bursa libera, ceea ce ar atrage dupa sine cresterea imediata a nivelului de trai.

12. Dupa caderea dictaturii au fost invitati în tara toti românii plecati în exil, pentru a pune umarul la reconstructia României. Unii s-au intors, altii si-au anuntat intentia de o face. Din pacate, instigati de forte obscure, s-au gasit si oameni care sa huleasca pe exilatii reintorsi, sa-i califice tradatori, sa-i intrebe tendentios ce au mâncat în ultimii zece ani. Este o atitudine care nu ne face cinste. În disperarea care ne-a stapanit în ultimii patruzeci de ani, poate ca nu a fost român caruia sa nu-i fie trecut prin minte, macar o data, sa scape de mizerie luând calea exilului. Multi dintre românii aflati astazi departe de tara au plecat dupa persecutii poltitice si chiar dupa ani grei de închisoare. Ar fi rusinos din partea noastra sa-i hulim si noi cu vorbele activistilor comunisti de odinioara. Exilul românesc înseamna sute de profesori emineti care predau la cele mai mari universitati din lume, mii de specialisti pretuiti la cele mai puternice firme occidentale, zeci de mii de muncitori calificati în tehnologiile cele mai avansate. Sa fim mândri de ei si sa transformam raul în bine, facând din trista si dureroasa diaspora româneasca o forta innoitoare pentru România. Timisoara ii asteapta cu dragoste pe toti exilatii români. Sunt compatriotii nostri si, azi mai mult ca niciodata, avem nevoie de competenta lor, de europenismul gândirii lor si chiar de sprijinul lor material. De asemenea, cultura româna va fi întreaga numai dupa ce se reintegreaza în ea cultura din exil.

13. Nu suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie ca zi nationala a României. În felul acesta se eternizeaza persoana dictatorului, de fiecare data sarbatorindu-se un numar de ani de la caderea lui. În majoritatea tarilor care si-au legat ziua nationala de o revolutie, ziua aleasa este cea a declansarii revolutionare, fiind astfel glorificat curajul poporului român de a se ridica la lupta. Un singur exemplu: ziua nationala a Frantei este 14 iulie, ziua cand, în 1789, a început Marea Revolutie franceza prin darâmarea Bastiliei. În consecinta, cerem instituirea zilei de 16 decembrie ca zi nationala a României. Astfel, copiii, nepotii si stranepotii nostri vor celebra curajul poporului de a înfrunta opresiunea, si nu caderea unui tiran nemernic. Cu execeptia ziarului România Libera, presa, radioul si televiziunea din Bucuresti. Evenimentele comentate ca revolutionare sunt numai cele din 21-22 decembrie. Ne închinam cu pietate în fata eroilor bucuresteni, ca si în fata eroilor din Lugoj, Sibiu, Brasov, Târgu Mures, Cluj, Arad, Resita si din toate celelalte orase care au avut nevoie de martiri pentru a cuceri libertatea. Ne doare si ne revolta însa politica centrala de minimalizare a Revolutiei noastre, evidenta si prin efortul de diminuare a numarului mortilor. Noi am fost pe strazile Timisoarei în zilele Revolutiei si stim ca numarul lor este mai mare decat cel anuntat oficial. Îi asiguram însa pe acei care astazi tainuiesc adevarul ca nu vom înceta lupta pâna când nu vor fi adusi în fata instantei, în calitate de complici la genocid. Aceasta Proclamatie s-a nascut din necesitatea de aduce la cunostinta natiunii române adevaratele idealuri ale Revolutiei de la Timisoara. A fost o revolutie facuta de popor si numai de el, fara amestecul activistilor si securistilor. A fost o revolutie autentica si nu o lovitura de stat. A fost categoric anticomunista si nu doar anticeausista. La Timisoara nu s-a murit pentru ca activisti comunisti din randurile doi si trei sa treaca în frunte si unul din participantii la genocid sa fie numit de catre acestia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca dezbinarea sociala si nationala, cultul personalitatii, cenzura mass-mediei, dezinformarea, amenintarile telefonice si scrise si toate celelalte metode comuniste de constrângere sa fie practicate în vazul lumii, în timp ce noua ni se cere pasivitate în numele stabilitatii sociale. Aceasta Proclamatie se adreseaza în primul rând celor care au primit revolutia cadou si se mira de ce suntem nemultimiti, de vreme ce dictatura a cazut, s-au abrogat o serie de legi proaste si a mai aparut si cate ceva în pravalii. Acum stiu de ce suntem nemultumiti: nu acesta a fost idealul Revolutiei de la Timisoara. Noi, autorii acestei Proclamatii, participanti la evenimentele dintre 16 si 22 decembrie 1989, nu consideram Revolutia încheiata. O vom continua pasnic, dar ferm. Dupa ce am înfruntat si am învins, fara ajurorul nimanui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni si nimic nu ne mai poate intimida,

Timisoara 11 martie 1990